Fara entuziasm, o mica tura prin Plaza Real, apoi a pied spre Montjuic.
Ceea ce parea foarte aproape, s-a dovedit a fi foarte departe si iar ne-am rupt papucii. Cand ne-am hotarat sa luam un mijloc de transport motorizat, deja era prea tarziu si, de voie, de nevoie, am continuat drumul pe jos pana la Stadionul olimpic si Palau Sant Jordi.
Intr-un final, am ajuns la palatul impresionant care domina Montjuicul (in traducere ar insemna muntele evreilor), Palatul Montjuic, unde se gasesc puzderie de muzee, incepand cu Muzeul National de Arta Catalana, Muzeul desenelor, gravurilor, fotografiilor, monedelor, de arta moderna, gotica, romanica si asa mai departe... or mai fi fost, dar pe noi ne-au zapacit, asa ca ne-am multumit sa ne tragem sufletul pe treptele palatului, privind de sus Plaza Espania, fantanile magice, alaturi de multi alti "obositi" ca noi si ascultand tot felul de chitaristi amatori.
Cum eram in apropiere de Pueblo Espaniol, un fel de Muzeul Satului spaniol, nu am putut sa il ratam. Am nimerit in plina nebunie. Show, niste gagici in portocaliu pe catalige mergand in ritm de muzica si falfaindu-si poalele. E atat de haios acest mini-orasel cu zeci de terase si buticuri, incat nu am facut multe fotografii, pentru ca nu am fi putut prinde atmosfera, ci am filmat aproape non-stop... cu pauza de masa, adica o paelia acompaniata de sangria.
Si cum sportul e mama sanatatii, am mers, tot pe jos, pe Avenguda Paralel (exista si Avenguda Diagonal in Barcelona, nu va faceti iluzii ca ar fi singurul nume nostim de strada), pana in port, sa ne intalnim cu Cristofor Columb, cu statuia lui, mai bine zis.
Finalul zilei ne-a prins la Fantanile Magice, privind superbul spectacolul de sunet si lumini, apoi ne-am dus, tarait mai bine zis, spre casa. Era aproape de miezul noptii si maine ne astepta o alta zi plina.
