Copiii verii

Cu mâna streaşină la ochi, privesc
Cum vara-mbujorează câmpiile cu maci.
În flăcările verii toţi ardem, ma gândesc,
Până cănd toamna aprinde lin, copaci...

Copilăroşi din cale-afară
Din zori de zi, ne vom preface seară...

Perla

Mă trezesc pe la amiază, când spuma unui val mă stropeşte pe faţă.
Privesc mirată în jur, scoica roz s-a deschis, nu mă mai leagană valurile, am eşuat pe ţărm. Mă frec buimacă la ochi. O fiinţă ciudată se holbează la mine, în timp ce printre degete, ca într-o clepsidră, i se scurge nisip. O ceaşcă goală şi nişte cărţi de joc întregesc peisajul.
Înfulecă lacom dintr-o pulpă de caprioară, îşi freacă satisfăcut mâinile privind scoica şi murmură: Numai bună de pus într-un colier.

O vară într-o ceaşcă

Foile au ramas albe, vârful creionului, intact. Viaţa şi-a cerut tributul, Hattrick-ul s-a pitit într-un colţ. Vara m-a aruncat în valuri, m-a ascuns într-o scoică, m-a topit în vâltoarea drumurilor. Am sorbit pe nerăsuflate ceaşca de cafea în care s-a condensat timpul verii. N-am avut timp să-i savurez aroma, nici să-i simt mirosul ori dulceaţa.
Am ars cu soarele, am avut gust de alge, am trăit. Hattrick-ul nu şi-a mai găsit loc decât amestecat cu zaţul rămas pe fundul ceştii.