Cândva

a fost o zi ca bomba de la Hiroşima
aruncată la 7 dimineaţa de o voce din telefon.
mi-a rămas, printre conuri şi bastonaşe,
doar imaginea salonului alb. şi 7 cuvinte. ultimele.

am încercat sa minimizez dezastrul.
am adunat cioburi, am pus plasturi
am aprins lumini. am fost robot.

totuşi părinţii ne vegheaza mereu oriunde-ar fi.
mai vorbim câteodată noaptea în somn,
într-o limbă ciudată a viselor.